Selectează o Pagină

Protopsalt al Catedralei Patriarhale din Bucureşti din anul 1997, părintele Arhidiacon Mihail Bucă este fondatorul şi dirijorul corului Tronos.

Pasiunea pentru muzica bisericească de sorginte bizantină, împletită cu strădania continuă pentru o mai bună cunoaştere a tainelor acesteia l-au făcut pe Părintele Mihail un interpret fidel al muzicii psaltice, preocupat şi de transmiterea nealterată a tradiţiei muzicale bisericeşti româneşti. Aceste preocupări au fost împărtăşite cu multă generozitate şi psalţilor din jurul său, cărora le-a insuflat aceeaşi dragoste pentru cântul psaltic.
Muzica sa însă nu este o simplă reproducere a vechilor melodii şi partituri din manuscrise – la care de altfel recurge adeseori –, ci, mai curând, o actualizare a acestora, ceea ce este deopotrivă un demers de recuperare şi revalorificare a unei tradiţii muzicale anterioare, cât şi un act muzical creativ. De altfel, se poate spune că sfinţia sa recompune muzica pe care o interpretează, mergând dincolo de textul muzical, către un nivel mai profund, acolo de unde izvorăşte melodia, pe care o redă apoi într-un duh de libertate, adaptând sau nuanţând, poate, anumite detalii, fidel, însă, la modul extrem, duhului melodiei. De aceea, o cântare, chiar binecunoscută, mai deosebită sau simplă, va suna din gura sa ca nouă, vie, fastuoasă, departe de orice rutină şi orice stereotipie.
Talentat şi practic, o fire foarte prietenoasă, dovada cea mai elocventă în sensul acesta este respectul unanim şi liber consimţit, al tuturor cântăreţilor din ţară şi al tuturor preoţilor, formați sub îndrumarea lui.
Pr. Arhid. Mihail Bucă a pus bazele celui mai mare grup de muzica bizantina din România, care in prezent numără peste 120 de membrii, având colaboratori din diferite orașe ale țării.
• 19 decembrie 2013, în cadrul Concertului Tradițional de colinde „Răsăritul cel de sus”, grupul de psalți Tronos condus de Mihail Bucă, a primit Ordinul Stephanus Magnus.
• 17 august 2014: În cadrul “Concertului vocal-simfonic închinat Sfinților Brâncoveni”, eveniment organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor, la Ateneul Român, Părintele Arhi-diacon Mihail Bucă a primit Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
• 29 iunie 2016: Preafericitul Părinte Daniel i-a oferit Arhid. Mihail Bucă Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur pentru clerici pentru activitatea din timpul desfăşurării Sfântului şi Marelui Sinod.