Selectează o Pagină

Gherontissa Mariam Skorda este una dintre cele mai valoroase voci ale muzicii bizantine. Născută la Atena, de la vârsta de 6 ani a început să cânte și puţin mai târziu psalmodiază în bisericile din Atena și Attiki și din alte regiuni ale Greciei, acolo unde a fost invitată.

A studiat la Conservatorul de muzică bizantină și europeană, obţinând diploma de ieropsalt, diploma de profesor de muzică (cu drept de predare), primind pentru toate calificativul de excepţional. Obţine, de asemenea, în urma studiului aprofundat, diplomă de dirijor și diplomă pentru armonie. Este licenţiată şi a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Aristotel din Tesalonic
A susţinut concerte în diferite locuri din Europa, America, dar și la Ierusalim și în Iordania. A editat CD-uri cu imnuri bizantine de Crăciun, pentru perioada Penticostarului, pentru Săptămâna Patimilor, pentru Sfânta Liturghie, pentru Acatistul Maicii Domnului ș.a.
Interpretă de mare măiestrie a muzicii bizantine, ne arată că femeia se regăseşte firesc în cântarea bisericească, atunci când există iubire și dăruire pentru Hristos.